Formatorii Școala Familiei, voluntari la AFI HUB PROEDUS – Te conectează la educația viitorului! – Scoala Familiei
Nevoia… de a-i învăța pe copii răbdarea
1 mai 2020
Agresivitatea tinerilor și adolescenților în mediul virtual
23 februarie 2021

Formatorii Școala Familiei, voluntari la AFI HUB PROEDUS – Te conectează la educația viitorului!

Un nou proiect de educație non-formală se lansează la București, iar Școala Familiei este prezentă prin formatorii săi, cu ateliere pentru părinți, profesori și adolescenți! 

Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS are deosebita plăcere de a vă invita luni, 8 februarie 2021, la deschiderea celui mai mare hub educațional din București dedicat copiilor, părinților, cadrelor didactice și organizațiilor non-guvernamentale din domeniul educației:

AFI HUB PROEDUS – Te conectează la educația viitorului!

AFI HUB PROEDUS își deschide porțile, ca proiect pilot, pentru 120 de zile, cu 1.200 de ore de consultare și socializare, peste 250 de formatori, speakeri, invitați și se estimează prezența a aproximativ 25.000 de vizitatori.

Cei trei actori din educație: elevii, părintii și profesorii pot participa la workshop-uri, training-uri, sesiuni de formare, dezbateri și concursuri de cultură generală, precum și activităti multimedia, în cadrul unui studio de radio/ televiziune sau se pot bucura de expozitii din domeniul revolutiilor științifice.

Pentru cei mai mici, hub-ul oferă expoziții cu informații utile despre corpul uman, dar pot participa la experimentele chimice din cadrul laboratorului special amenajat.

Profesorii se vor implica  activ și vor putea propune teme de discutie din domeniul educației non-formale, vor organiza workshop-uri și dezbateri, dar pot participa, alături de părinti, la sesiuni de consiliere și formare.

Formatorii Școala Familiei vor fi voluntari la AFI HUB PROEDUS cu o serie de ateliere dedicate în special părinților, dar nu numai. Atelierele sunt structurate atât pe grupe de vârstă, cât și pe teme generale de interes pentru toți părinții, ele urmând programul următor:

  • Luni, orele 10.00 -12.00: „Primii ani sunt grei…” (atelier pentru părinții cu copii de 0-3 ani), cu formatoarea și psih. Roxana Puiu. Luni, 8 feb.2021, atelierul se desfășoară în intervalul 11.30-13.00.
  • Luni, orele 18.00 -20.00: „Viața bate… parentingul” (atelier dedicat tuturor părinților), cu formatoarea Iulia Țoța.
  • Marți, orele 18.00-20.00: „Copilul TV free” (atelier pentru părinții cu copii între 6 și 12 ani), cu Roxana Puiu.
  • Miercuri, orele 18.00-20.00: „Copilul meu, un trofeu?” (atelier pentru părinții cu copii între 6 și 12 ani), cu Roxana Puiu.
  • Joi, orele 10.00-12.00 : „De ce nu ne mai ascultă copiii?” (atelier dedicat tuturor părinților), cu formatoarea Grațiela Tulea.
  • Joi, orele 12.00-14.00: „Cum formăm caracterul copiilor noștri?” (atelier dedicat tuturor părinților), cu formatoarea Grațiela Tulea.
  • Sâmbătă, orele 18.00-20.00: „Adolescenții noștri din camerele închise”  (atelier dedicat părinților de adolescenți), cu formatoarea Iulia Țoța.
  • Duminică, 14.feb.2021, orele 18.00-20.00: „Părinți și încă îndrăgostiți” (atelier dedicat tuturor părinților), alături de psih. Roxana Puiu.

Atelierele sunt gratuite. Ele sunt interactive, se desfășoară recurent și episodic, astfel încât la fiecare sesiune descoperiți informații și soluții potrivite noi și personalizate, iar în tot acest timp copiii au la dispoziție o mulțime de activități antrenante și educative.

Vă așteptăm așadar luni, 8 februarie 2021, la AFI Palace Cotroceni, etajul 1, începând cu ora 11.30, la primele ateliere de la AFI HUB PROEDUS!

Activitățile se desfășoară în condițiile respectării tuturor normelor de protecție și distanțare socială, în contexul pandemiei actuale.

 

ÎNSCRIERI ȘI PROGRAM COMPLET AICI! 

1 Comment

  1. Tămășan Andreea spune:

    Doresc sa particip la activitățile Proedus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *