Nevoia… de a-i învăța pe copii răbdarea – Scoala Familiei
O nouă conferință cu Virgiliu Gheorghe la Piatra Neamț – 26 septembrie 2019
11 septembrie 2019

Nevoia… de a-i învăța pe copii răbdarea

 

„Vreau!”, „Te roooooog! Te rog, te rog, te rog!!!! Vreaaaauu!!” sunt cuvinte deseori auzite de părinți. Uneori exasperant de des. Copiii cer ceea ce își doresc sau cred că își doresc, ceea ce arată plăcut, ce au văzut la alți copii sau în reclame sau pe cine știe unde. Și este normal să o facă. Treaba noastră, ca părinți, este să îi ajutăm să crească. Să înțeleagă lumea și să învețe să-i facă față.

Un prim pas, la care și noi, adulții, ne mai împotmolim, este diferențierea între nevoi și dorințe. „Vreau” și „am nevoie” tind să își piardă granițele în goana vieții, sub presiunea grupului sau a societății și ne găsm „brusc” în situația de a „avea nevoie” de mai mult decât ne trebuie cu adevărat, de mai mult decât putem, Prin urmare, pentru început, facem o delimitare tranșantă între cele două și spunem răspicat: nevoia e cea fără de care nu pot trăi, dorințele sunt toate celelalte. Când avem acest aspect foarte bine clarificat în minte, suntem la primul pas către fericire (chiar dacă poate să nu pară așa).

Un al doilea pas este să acceptăm faptul că dorințele sunt o componentă normală a vieții. Căutăm bucuria. Unii dintre noi simțim că suntem iubiți atunci când ni se fac servicii sau primim mici daruri. Și sunt momente în care un pic de dopamină (hormonul stării de bine, al sațietății) este binevenită.

Cum toți ne dorim copii care să fie independenți, liberi, fericiți, care să reușească în viață, care să lucreze consecvent pentru a ajunge acoo unde își propun, e destul de limpede că undeva, între nevoi, dorințe și echilibru este spațiul nostru de antrenament pentru un mare atu al caracterului copilului: răbdarea.

Copilul mic vrea imediat, nu are noțiunea timpului și dorința se manifestă adesea intens. Nu înțelege multe cuvinte și, dacă este o nevoie acută în spatele cererii, nici nu aude prea multe. Cu toate acestea, chiar și la vârsta de 2 ani, „mai viau măl” poate fi întâmpinat cu „imediat, așteaptă un picuț” (1-2-3 minute, după puterile fiecărui copil), iar timpul de exersare a răbdării se prelungește pe măsură ce copilul crește.

Apoi dorințele pot fi amânate pe o perioadă mai mică sau mai mare de timp prin diverse artificii: de la așteptarea rândului la leagăn  la „doar Moșul are bani pentru așa o mașinuță”/„acum nu se poate, însă poate vei primi păpușa de ziua ta”, împlinirea dorințelor este o bună ocazie de a exersa răbdarea și rezistența la frustrare a copilului.

Și, dacă tot am menționat frustrarea, amânarea și chiar selectarea de comun acord a dorințelor împlinite (! În limitele vârstei de dezvoltare a copilului!) este o bună ocazie de a ajuta copilul să își recunoască și să își denumească emoțiile și o la fel de bună ocazie pentru a-l învăța cum să își controleze comportamentul.

Un alt mod minunat de a exersa răbdarea copilului și de a-i cultiva capacitatea de a lucra pentru a obține ceea ce își dorește este condiționarea împlinirii unora dintre dorințe de realizarea unor activități. Unele care nu sunt deja în atribuțiile sale 😉(căci fiecare membru al familiei contribuie la viața de familie, după puterile sale, în calitate de membru al familiei și nu ca „muncă”). De la „Mami, vreau cartofi prăjiți, că nu am mai mâncat de muuult!” – „Bine, facem. Am nevoie să mă ajuți să-i curăț” la „Te implor, îmi doresc foarte, foarte, foarte mult jocul ăsta!!!” – „E un joc scump, e nevoie să muncești o vreme pentru el… Hai să facem o listă de treburi pe care le poți prelua de la mine/ tati” sau chiar „Îmi doresc un laptop” – „Ai putea să lucrezi la vară  pentru a strânge banii(…) hai să facem o listă de joburi potrivite”(în cazul adolescenților) există o paletă vastă de opțiuni pentru a ajuta copilul în acest sens. Cu cât începe antrenamentul mai devreme, cu atât îi va fi mai ușor pe măsură ce crește!

În fine, câteva ponturi mici, dar eficiente:

– Faceți angajamente cu calm și luciditate. Atât dumneavoastră cât și copilul  e bine să fiți calmi și realiști atunci când vă propuneți un obiectiv.

– Fiți de comun acord, toți membrii familiei implicați în demers. Ideal, părinții sunt de aceeași parte a baricadei sau, dacă nu vă puteți pune de acord, nu vă sabotați reciproc. Altfel cel mai mult va avea de pierdut copilul.

–  Pentru copiii mai mici, utilizați desene și tabele pentru a ajuta copilul să înțeleagă cât mai are de așteptat/ de lucrat până va obține ceea ce dorește. E mult mai ușor de înțeles decât „peste o săptămână” sau „când strângi 100 de steluțe” În acest fel îi este mai la îndemână să vadă ce roade au eforturile sale.

– negociați, mai curând decât să impuneți. Ceea ce își asumă copilul va fi dus la îndeplinire mai ușor decât ceea ce este forțat să facă.

– Apreciați eforturile, chiar și atunci când ele nu au dat de la început rezultatul dorit. Aprecierea efortului consolidează încrederea copilului, îl ajută să își dorească să continue și îi oferă o recompensă temporară pe drumul lung (din perspectiva lui) către răsplata mult dorită!

– Fiți consecvenți. Dacă ați promis ceva, ținei-vă promisiunea, inclusiv în privința „clauzelor de reziliere” a angajamentului. Și, foarte împortant!, nu schimbați regulile din mers. Țineți minte ce ați observa acum și aplicați data viitoare. Nu o să așteptați prea mult.

– Perseverați! Poate că reușiți de la a douăzecea încercare încolo, important e că, de la un punct, veți reuși!

Și, nu uitați! Fiecare context este o ocazie potrivită pentru a iubi, a învăța și a crește!

Pe data viitoare!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *