Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Sebeș: Rolul părinților în dezvoltarea copiilor de la naștere la maturitate

9 decembrie 17 @ 17:00 - 20:00

Cursul complet Școala Familiei este unul dintre cele mai complexe cursuri pentru părinți, care mizează pe interiorizarea conceptelor și evoluția profundă interioară a acestora. Spre deosebire de alte cursuri pentru părinți, Școala Familiei propune acest curs complet format din 7 ateliere distincte care abordează mai multe problematici de interes pentru cei care au copii de vârste diferite.

În contrapunct cu alte cursuri similare, fiecare dintre atelierele noastre sunt formate din două secțiuni distincte: una de învățare experiențială în care participanții împărtășesc propriile experiențe și una teoretică în care cursanții acumulează concepte și strategii. De asemenea, participanții au contact, la fiecare atelier, cu un alt trainer și cu o nouă perspectivă asupra cursurilor.

Preț total pentru cursul de 7 ateliere+ 1 BONUS : 520 de lei.

Durată: 6 mai- 17 iunie

 

Atenție, atelierul despre ROLUL PĂRINȚILOR ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR face parte din CURSUL COMPLET ȘCOALA FAMILIEI și nu poate fi contractat ca atare. Pentru alte coordonate (dată, oră, oraș) vă rugăm să verificați calendarul!

Primul Atelier va fi susținut de Andreea-Simona Olteanu, doctor în psihologia dezvoltării copilului, psiholog clinician, psihoterapeut.

Ideile de bază de la care pornim sunt:
• abordarea holistică a dezvoltării ființei umane, pe planurile fizic – cognitiv – emoțional – social – spiritual.
• existența a trei instante (stări ale eului) care guvernează psihicul uman: Copil, Adult și Părinte introduse în psihologie de psihologul american Eric Berne. Aceste trei stări există în fiecare dintre noi; luăm decizii și reacționam pornind de la una dintre aceste trei Stări ale Eului.

Foarte simplist, putem asocia instanța Părinte cu Principiile dupa care ne conducem, Adultul cu Rațiunea – funcțiile psihice superioare și Copilul cu Emoțiile și stările noastre.


Vom aborda pe rând fiecare etapă de dezvoltare a copilului: intrauterină, 1 an, 1-3 ani, 3-6 ani, 7-10, adolescența și maturitatea și vom trece în revistă punctele esențiale pe care trebuie să le urmărim la fiecare vârstă în parte. Închiderea cu bine a fiecărei etape de dezvoltare este punctul ideal de intrare în următoarea. Metaforic, putem privi aceste etape ca pe niste caramizi care stau la baza construirii personalității armonioase a copilului.


Totodată, parcurgând cu succes etapele de dezvoltare a copilului în ordinea lor firească, făcând ce trebuie și când trebuie în fiecare dintre ele, se construiește și relația trainică și stabilă copil-părinte.


Procesul de educare a copilului este unul coparticipativ, în care părinții au un rol determinant, dar nu unic. Ei trebuie să-și insușească arta de a îmbina educația transmisă în cadrul familiei cu introducerea etapelor de socializare a copilului, definitorii pentru perceperea sinelui și a propriei identități în raport cu ceilalți. Părintele trebuie să colaboreze cu educatorii, învățătorii și profesorii, conferindu-i copilului libertatea de a ieși din cercul familiei.


Rolul mamei diferă de rolul tatălui în dezvoltarea copilului, după cum aceste roluri sunt diferite dacă avem un băiat sau o fată.

Detalii

Data:
9 decembrie 17
Timp:
17:00 - 20:00
Eveniment Category:
Eveniment Tags:

Organizator

Școala Familiei

Altele

Trainer:
Andreea Olteanu
Din orașul:
București
Contribuție curs:
80 RON

Loc de întâlnire

Centrul Cultural ”Sf. Ioan Evanghelistul”
Str. Oașa nr.1-3
Sebeș,
+ Harta Google

Comments are closed.